De ce voluntariat? – Oana Raluca Popa

„Tot ceea ce mă face pe mine un om mai bun acum, am învăţat în anii în care am făcut voluntariat.”

De ce am făcut voluntariat aproape toată perioada liceului?

Pentru că prin clasa a 10-a au venit la mine în clasă doi tineri care au început să ne povestească despre nişte lucruri la care nu avusesem acces până atunci. Erau oameni faini, şi împrăştiau siguranţă şi entuziasm. Mi-a plăcut de ei.

M-am decis să probez şi eu toată chestia asta cu voluntariatul. La urma urmei, puteam să dau înapoi oricând, nu era ca la şcoală. Eram super speriată (de bombe imaginare), nu prea eram eu o persoană cu încredere de sine. Aveam multe idei, dar îmi era frică să le împărtăşesc (că deh, dacă-s greşite şi râd toţi de mine?)

oana

M-am dus singură într-un loc unde aveam să îmi descopăr cei mai buni prieteni. Am dat de oameni veseli şi plini de iniţiative. M-au învăţat că fiecare idee pe care o ai contează (chiar dacă probail nu toate sunt perfecte, toate pot fi constructive), nimic nu este irealizabil. Făcând voluntariat într-un oraş aşa mic şi aparent plicticos m-a făcut (cred eu) să mă dezvolt sănătos din punct de vedere social şi cutural.

Nu vreau să sune pompos, dar există şi o altă metodă de acumulare de informaţii pe care nu le primeşti la şcoală. Nimeni nu prea vorbeşte despre asta, dar sunt câţiva oameni care au descoperit-o şi care îşi doresc să o dea mai departe, fără note şi alte constrângeri.

Oana Raluca Popa

Pentru mine, a fost de departe cea mai fructoasă experienţă pe care am avut-o până acum. Poate pentru că a fost la vârsta potrivită când aveam nevoie de ea fără ca eu să ştiu asta. Am dobândit încredere în mine, mi-am dezvoltat creativitatea, abilităţile sociale, entuziasmul, raportarea la mediul din jurul meu…toate acestea, având acces la o informaţie nescrisă.

Tot ceea ce mă face pe mine un om mai bun acum, am învăţat în anii în care am făcut voluntariat.

Nicio carte din lume n-ar fi reuşit asta!

Oana Raluca Popa, 25 ani

*Textul face parte din campania „De ce voluntariat?”, o campanie in care tineri cu care am lucrat de-a lungul timpului povestesc despre alegerea lor de a face voluntariat, despre experienta de la Centrul de tineret Mansarda si despre impactul acestor activitati asupra dezvoltarii lor personale si profesionale. Este o campanie prin care ne dorim sa incurajam tinerii sa aleaga voluntariatul ca metoda de educatie nonformala, de dezvoltare personala si de schimbare in comunitate.

Anunțuri