De ce voluntariat? – Florina Bobar

„Am invatat sa fiu mai deschisa la nou, am invatat sa respect oamenii din jurul meu, dar si cum sa fac pe altii sa ma respecte. Am invatat sa ma descurc in tot felul de situatii, unele mai dificile ca altele.”

Povestea mea de voluntar in cadrul Centrului de Voluntariat Resita incepe cu vara anului 2005, an in care am fost acceptata ca participant la Scoala de Vara Fractal, organizata de CSC (Centrul de Studii Complexe) si DJTCS (Directia Judeteana pentru Tineret). Mai tin minte si acum prima intalnire cu Dana Lupsan dupa ce am fost selectata: m-a chemat la ea in birou la Directie pentru o scurta discutie, sa ma cunoasca mai bine. Am avut emotii, imi era frica ca nu cumva sa nu fiu suficient de pregatita pentru Scoala de Vara, sau sa ma fac de ras cu lipsa mea de experienta si maturitate. Nici vorba. Scoala de vara a fost o experienta unica, acolo am cunoscut si primii voluntari de la Centrul de Voluntariat Resita dar si pe Dana Bosioc, presedintele Centrului pe vremea aceea si o persoana cheie in povestea mea de voluntar. Am plecat cu amintiri frumoase de la scoala de vara Fractal, dar ma tot intrebam daca voi mai avea sansa sa particip la evenimente de genul acesta.

flo1

Chiar inainte de editia din 2005 a Banat Mountain Bike Maraton m-am intalnit intamplator cu Dana Bosioc pe strada, ea ma tinut minte de la Fractal, si m-a intrebat daca nu cumva vreau sa ajut la Maraton, ca este nevoie de voluntari. Fara ezitare am spus da, si m-am trezit la prima mea sedinta la Mansarda. De acolo totul pare sa se fi intamplat intr-o clipire. Ziua Europeana Fara Masini, Cursul de Animatori, primul schimb international in Belgia si totodata prima mea iesire din tara. Toate evenimentele locale la care am participat, fie ca simplu participant, fie ca voluntar, fie ca organizator. Team-buildinguri, traininguri, schimburi de experienta internationale, multe la numar, unul mai interesant decat celalalt. Toti oamenii pe care i-am cunoscut, cu care am interactionat, de la care am invatat multe lucruri, toate acestea m-au construit pe mine, pe „Flo dupa 10 ani de CVR”, si pentru asta voi fi vesnic recunoscatoare.

flo

Nu stiu daca as fi ajuns aici in atelierul de croitorie Diana Bobar, alaturi de sora mea, gestionand o afacere de succes, fara toate cunostiintele ce le-am dobandit in acesti 10 ani de voluntariat la CVR. Prin tot ce am trecut in acesti ani la CVR  m-am invatat pe mine, mi-am recunoscut slabiciuniile, mi-am descoperit punctele forte. Am invatat sa fiu mai deschisa la nou, am invatat sa respect oamenii din jurul meu, dar si cum sa fac pe altii sa ma respecte. Am invatat sa ma descurc in tot felul de situatii, unele mai dificile ca altele. Am crescut „in functie” si odata cu asta au venit si mai multe responsabilitati. Scriere de proiecte, logistica, organizare, promovare; recrutarea si coordonarea voluntarilor. Am descoperit cat de fain poate sa fie sa ai atat de multi oameni „frumosi” in jurul tau pe care ii poti considera prietenii tai. Dana Lupsan, Dana Bosioc, Sandy, Sorina, Catalin, Roxa, Mamita, Deea, Onita, Ana, Mihai, Claudiu, Silviu, Serban, Bob, Mario.

Am crescut odata cu CVR si sunt extrem de multumita de ce am realizat pana acum!

Multumesc

Flo, voluntar din 2005 si vicepresedinte al CVR

*Textul face parte din campania „De ce voluntariat?”, o campanie in care tineri cu care am lucrat de-a lungul timpului povestesc despre alegerea lor de a face voluntariat, despre experienta de la Centrul de tineret Mansarda si despre impactul acestor activitati asupra dezvoltarii lor personale si profesionale. Este o campanie prin care ne dorim sa incurajam tinerii sa aleaga voluntariatul ca metoda de educatie nonformala, de dezvoltare personala si de schimbare in comunitate.

Anunțuri