1 Iunie – Ziua Copilului

Am continuat și anul acesta tradiția de a celebra copilăria alături de cei mai mici locuitori ai orașului nostru, în cadrul acțiunii ”Autobuzul copilăriei”, al vizitei alături de Radio Reșița la centrul rezidențial și de zi al Fundației Humanitas Pro Deo și nu în ultimul rând, ca și parteneri ai Primăriei Municipiului Reșița la evenimentul organizat în centrul civic al Reșiței, pentru sărbătorirea celei mai frumoase perioade din viața fiecăruia dintre noi. În cursul dimineții, harnicii voluntari au ajuns și la Bocșa unde au adus zâmbete micilor bocșeni și nu numai.

Am continuat o activitate deja consacrată, Autobuzul Copilăriei, în cadrul căreia un autobuz dedicat copiilor a circulat prin oraș pe parcursul primei părți a zilei. Copiii au avut parte de o călătorie animată, cu ateliere hand made mobile demonstrative: face painting, modelat baloane, brățări, magie. De asemenea în autobuz am alocat spațiu unui workshop pentru situații de urgență, respectiv informare preventivă realizat de ISU Caraș-Severin.

11

În cadrul vizitei la Fundația Humanitas Pro Deo, alături de echipa Radio Reșița ne-am străduit să arătăm că și copiii mai puțin ocrotiți de soartă merită și se știu bucura de aceleași mici fericiri ca oricare alți copii, de ziua lor. Cântecele, desene pe asfalt, șotron, jocuri de animație, dans și o masă festivă pregătită tot de voluntarii mici și mari, apoi servită în aer liber printre personaje fantastice și baloane multicolore au completat petrecerea.

Ca parteneri ai Primăriei Municipiului Reșița la acțiunea organizată de Ziua Copilului în centrul civic al orașului nostru, am adus zâmbete pe chipurile celor mai mici membrii ai comunității noastre, prin workshop-urile noastre de brățări, modelat de baloane, magie și face painting, care au fost apreciate de sute de copiii plini de voie bună și entuziasm nețărmurit.

Nu în ultimul rând am participat la inaugurarea unei baze sportive din Bocșa unde voluntarii au interacționat cu cei mici, prezenți la eveniment ca beneficiari finali ai ”cadoului” autorităților din oraș și nu în ultimul rând ca ”distribuitori” de goluri în cadrul primelor meciuri desfășurate aici. I-am așteptat și întâmpinat cu brațele deschise, am pictat nenumărate buburuze, prințese, super-eroi și cobre regale, am modelat floricele și săbii din baloane, ne-am jucat cu mic cu mare și ne-am bucurat de această zi care ne-a adus împreună.

Anunțuri