TineRetea la Zorlent

În data de 15 iulie 2016 a avut loc primul eveniment din cadrul tineREȚELEI, desfășurat la Zorlențu Mare în prezența primarului comunei și a unui reprezentant al Consiliului Local, precum și a altor reprezentanți de seamă ai Școlii Gimnaziale Zorlențu Mare, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, și mai ales alături de 14 voioși reprezentanți tineri ai satului cărășean. 

Au fost câteva ore încărcate de tot ceea ce aduce efervescența tinereții, dialogul s-a concretizat în numeroase soluții identificate de tineRURALIII prezenți la eveniment. Proiectul Ministerului Tineretului și Sportului a fost întâmpinat cu multă energie și optimism de către toți cei prezenți la Cafeneauă Publică, organizată prin efortul voluntarilor Maria Liță și Ioana Dudilă. Așteptăm cu drag al doilea episod al acestui ambitios proiect!
TineRETEA este rețeaua creată de Ministerul Tineretului și Sportului prin care mai bine de 100 de lucrători de tineret voluntari organizează evenimente de consultare și formare cu și pentru tineri în toată țara cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sport și Tineret. Aici programul si locatia evenimentelor din tara: http://www.nonformalii.ro/evenimente
Anunțuri