1 Aprilie Happening

1 Aprilie Happening

În fiecare an, la 1 aprilie, ne propunem să îi facem pe reșițeni să zâmbească și să savureze un
moment de culoare prin "păcăleala" – 1 Aprilie Happening. Voluntarii au pregătit locuitorilor Reșiței
un performance stradal menit să îi bine dispună şi să îi scoată din rutină. O activitate de animație de stradă
care implică 35 de voluntari, un happening ce se întîmplă într-un fel de instalație pe pe trecerile de pietoni
semnalizate. Anul acesta va fi pentru a treisprezecea dată când organizăm evenimentul, la fiecare ediție am
încercat să aducem ceva nou, să îmbunătățim prestația noastră, străduindu-ne să amplificăm efectul
întâmplării. Voluntarii noștri se schimbă cam o dată la 3-4 ani, conceptul este același dar vrem să-i dăm
conținut și un aer tot mai profesionist. Tinerii noștri își asumă roluri cu care nu sunt familiarizați, le
propunem să iasă din obișnuința de zi cu zi și ei, aceasta pentru a se dezvolta și a-și împinge limitele
cunoașterii de sine.

Poze de la eveniment aici!

Doneaza prin card

Centrul de Voluntariat Reşiţa

Str. Ateneului, nr. 1, sc. 1, ap. 6, Resita
Cod fiscal: 19216758
Toate drepturile rezervate Centrul de Voluntariat Reșița
magic-wandenvelopephonerocket linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram