5 acţiuni diferite de voluntariat, 527 de beneficiari direcţi, 30 de voluntari implicaţi şi peste 400 de ore de voluntariat în folosul comunităţii. Aşa am sărbătorit în Caraş-Severin cea de-a cincisprezecea ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului desfăşurată sub sloganul Orice zi e bună pentru a fi voluntar! in perioada 09 – 15 mai 2016. Mai multe imagini aici.
Săptămâna a început cu implicarea voluntarilor celor mai activi într-o nouă ”misiune” de team-building, menită să consolideze echipa înainte de începerea activităților pe de o parte, și să arate tinerilor voluntari încă o dată capacitatea nețărmurită a naturii de a ne surprinde, chiar pe teritoriul administrativ al orașului nostru, pe de altă parte. Am petrecut o zi splendidă în zona Cupotoare, unde am învățat câte ceva despre potențialul speologic al județului nostru, despre drumețiile prin locuri abia călcate de vreun pribeag rătăcit, despre magicele păduri care rezistă încă în ciuda îndărătniciei omului.
Marți ne-am îndreptat atenția spre consum în cadrul acțiunii deja consacrate ”Free Ocico”, o oportunitate deosebită de a discuta despre cât de reală este necesitatea umană de a acumula cât mai multe lucruri materiale. Cu toții am contribuit cu haine, accesorii vestimentare, jucării și orice alte obiecte pe care nu le mai folosim în gospodăriile noastre. A urmat un schimb ”modest” de produse, pentru promovarea ideii că noi controlăm ceea e material și nu invers. Marea majoritate a obiectelor a fost donată Fundației Humanitas Pro Deo, pentru a fi comercializate în Charity Shop-ul deținut de aceasta, care reprezintă și principala sursă de finanțare a centrului rezidențial și de zi menținute de fundație, moment oportun pentru tineri pentru a descoperi și ideea de caritate și solidaritate socială.
Miercuri am adus zâmbete pe buzele copiilor de la școlile din Steierdorf și Brădet de pe teritoriul orașului Anina. Le-am vorbit despre activitatea noastră preferată, voluntariatul, prin activități precum jocurile de energizare, face painting-ul, modelajul de baloane, depănarea de povești cu pirați, clovni și prințese, jocurile de societate precum Twister. Ne-am încărcat bateriile cu energia specifică celor mici din localitățile cu locuitori mai puțini, și ne-am bucurat în mod deosebit de noii prieteni de la Brădet, neobosiții și mereu voioșii membri ai asociației ”Il Giocattolo”.
Joi a fost ziua în care ne-am amintit cu toții despre o activitate cât se poate de importantă în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi, CITITUL. Ne-am unit forțele cu mic cu mare pentru a arăta că atunci când cauza este demnă, întreaga comunitate poate conlucra prin diferiții ei reprezentanți pentru a o promova. Am venit, am văzut, am citit.
Vineri am încheiat în forță Săptămâna Națională a Voluntariatului pe ”Aleea Voluntarului”. Am ieșit din nou în spațiul public, de această data pentru a le fura zâmbete reșițenilor aflați în această frumoasă zi în cartierul Govândari. Cei ce au pășit alături de noi pe Aleea noastră cu siguranță că nu au regretat.
La organizarea Săpămânii Naţionale a Voluntariatului au contribuit alături de noi Primăria Reşiţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Fundaţia Humanitas ProDeo, Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici, Asociaţia Bike Attack, Radio Romania Resita, Jurnal de Caraș-Severin, Banat Media, Primăria Anina şi Scoala Gimnaziala nr. 2 Steierdorf Anina, Asociația ”Il Giocattolo” și Școala din Brădet.
SNV este un eveniment initiat în 2002 de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat care doreşte să mobilizeze sincronizat la nivel naţional cât mai multe organizaţii pentru a sarbatori voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor.