Atelier de Ceramică

Atelier de Ceramică

Cursul se va desfășura în două etape, prima etapă va fi in zilele de 27 – 28 octombrie 2023 iar următoarea etapă în 10-11 noiembrie 2023. Pentru cursul din ziua de 27 octombrie se pot înscrie tineri cu vârsta între 14 și 30 de ani iar ziua de 28 octombrie este rezervată celor peste 31 de ani. Prima etapă a cursului durează cca 6 ore, a doua aproximativ tot atât și vom parcurge diverse tehnici profesionale implicate în lucrul cu ceramica.

Participarea este liberă, cursul este gratuit, se adresează celor începători cât și celor care doresc să-și îmbunătățească tehnica. Dacă vrei să iei parte la curs asigură-te că poți lua parte la ambele ateliere pentru că în primul (27-28 octombrie 2023), vom face modelare, turnare în forme, ardere și biscuitare iar în cel de-al doilea (10-11 noiembrie 2023), vom face glazurarea, adică decorarea, vopsirea cu emailuri colorate, arderea la temperaturi înalte.

Cursurile se organizează în grupuri mici, de până la 12 persoane, la toate nivelurile de vârstă. Nu există cerințe prealabile, organizăm cursul cu îndrumare pas cu pas.

Oana Opinca este facilitator, artist ceramist cu experiență. Are o abordare personalizată, astfel încât fiecare să poată progresa în ritmul propriu și cu încredere, scopul fiind, înainte de toate, acela de a ne bucura de procesul creativ.

Atmosfera prietenoasă și sprijinul grupului pentru a crea în timp ce te simți bine, este o garanție!

Cine vrea să participe este rugat să trimită mesaj privat pe Insta sau FB prin care să ne convingă că el este cel care trebuie să fie selectat la acest atelier. Termenul limită este 12 octombrie 2023 până la care primim motivațiile de participare.

Atelierul se desfășoară în cadrul proiectului „XAXA-Ateliere de artă creativă”, finantat de Primăria Municipiului Reșița.

Doneaza prin card

Centrul de Voluntariat Reşiţa

Str. Ateneului, nr. 1, sc. 1, ap. 6, Resita
Cod fiscal: 19216758
Toate drepturile rezervate Centrul de Voluntariat Reșița
magic-wandenvelopephonerocket linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram