Centrul de Voluntariat Reșița sau locul care îți deschide aripile... Am fost întrebată recent de unde a început marea mea iubire pentru voluntariat și am avut instant și răspunsul în minte. Totusi m-am simțit ca un copil pus să explice un lucru absolut fundamental în viață: fără cuvinte să exprim sentimente puternice.

Am început aventura voluntariatului acum 5 ani, în toamna clasei a 10-a. Aveam colegi în clasă care erau deja voluntari „acolo” și mi-am dorit tot anul să merg și eu, dar îmi era rușine.. până la urmă am prins curaj. Am continuat să merg datorită oamenilor, datorită atmosferei de relaxare și încredere pe care o simțeam. Am început să particip la activități sociale, am început să pictez și să învăț să fac lucruri hand-made.

Nu cred că am fost vreodată mai bucuroasă până atunci și mai mândră de ceea ce puteam face. Și răsplata mea a venit după un an, când am putut să particip în tabere și școli de vară. Am cunoscut oameni, mi-am făcut prieteni, încă țin legătura cu ei, ce nebunie. Vara aceea am pictat primele mele icoane, am jucat în prima piesă de teatru, am fost în tabără.

Mă gândeam că o să stau și o să aștept până vara viitoare și eram pregătită să fac tot mai multe lucruri interesante, dar ce a venit m-a lansat mai sus decât credeam vreodată. Am reușit să plec în primul meu proiect internațional, un curs de formare în Bulgaria, parte a unui proiect mai amplu, VIPs in Action.

Avea și continuare, ceea ce era și mai bine, deci împreună cu fetele cu care am fost la curs, am organizat și facilitat activități de educație non-formala pentru alți tineri din Reșița. Sincer, atâtea emoții nu am avut nici la bacalaureat. Și dupăăă, urma schimbul de tineri, penultima parte a proiectului. Ghici, în Spania!

A fost perfect... am revăzut oameni dragi, am cunoscut alți oameni frumoși și am creat alte amintiri. După doi ani plini de activități și pasiune, am luat o pauză, nu de la pasiune, ci de la timpul petrecut acolo, din cauza faptului că eram în ultimul an la matematică-informatică, intensiv engleză, CNTL (elevii de acolo mă vor înțelege). Ideea principală este că oricât de mult mă străduiam să nu ajung pe la Mansarda, tot acolo ajungeam pentru că era locul pe care îl simțeam cel mai aproape de suflet din oraș. Tot în acest an de pauză am hotărât să plec la facultate puțin mai departe decât era normal, mai exact în Iași. Am atras opinii, sentimente, lacrimi, chiar și critici, dar tot ce am primit de la CVR a fost încurajare, susținere și îmbrățișări, exact așa cum primești de la o familie. Înainte să plec “la moldovenii mei”, așa cum spuneau niște prieteni de acolo, am fost în ultima mea tabără, unde am învățat mai multe despre viață decât credeam că este posibil. Nu neapărat datorită taberei în sine, ci datorită faptului că am început să înțeleg cum e să te rupi de tot și să pleci la 700km distanță.

Știi, când termini liceul e ca o etapă care se termină din viața ta. Nu ai să mai vezi acei oameni la fel de des (și chiar dacă o să îi vezi nu o să mai fie la fel), nu o să mai ai același program, nu o să mai mergi în fiecare zi în același loc, o să fie pur și simplu diferit. Și când se termină o astfel de etapă te gândești ce să iei cu tine mai departe și ce să lași acolo. Eu am fost unul dintre acele cazuri de oameni mai smintiți care pleacă mai departe de casă și am avut de ales la propriu ce iau cu mine, nu doar la figurat. Cu toate astea, sunt câteva lucruri pe care le-am păstrat în suflet și care au mers cu mine peste tot: sunt oamenii care mi-au fost alături și amintirile. CVR și Mansarda au fost aici, au fost mereu o parte din mine și mă bucur că am reușit să le descopăr relative devreme. Încă sunt aici și o să fie mereu pentru că așa a început tot.

Nu am uitat niciodată ce înseamnă voluntariatul și tocmai din acest motiv, după ce am reușit să mă dezmeticesc puțin și să îmi dau seama că sunt într-adevăr singură, am căutat alt loc în care să fiu voluntar. A durat cam o lună pentru că la sfărșitul lunii octombrie eram deja coordinator de voluntari la Fundația Comunitară Iași într-un proiect local, Cardul Comunității. Mi-am dat seama că nu e de ajuns și că mai am nevoie de activități pe lângă. Așa veneam într-o seară în cămin și m-am oprit în fața afișierului și o săptămână mai târziu eram membru al AEGEE-Iași (Asociația Studenților Europeni). Am participat la Congresul Național al Studentilor de la Comunicare 2016, am fost voluntar la Cross pentru școli, un proiect care strange bani pentru diferite cauze și m-am simțit exact ca acasă când făceam evenimente cu copii și le vedeam bucuria pe fețe. Și apoi stai și te gândești că poți să fii voluntar cam peste tot. Așa că la următorul festival de care am auzit am și dat buzna și m-am înscris: Hangariada 2016.

Cu toate acestea, după un an de Moldova, m-am întors pentru vacanța de vară acasă. Mi-au lipsit oamenii, locurile și mai ales, Mansarda. Mi-am petrecut zilele de vară acolo, ajutând, pictând, oferind îmbrățișări, opinii și mai ales expresii moldovenești. Apoi într-o zi fără să mă aștept, am primit o întrebare: ”Vrei să mai mergi o data în Bulgaria?” și nu am avut nevoie de mai mult de o secundă ca să răspund. Apoi am aflat că e vorba de altceva față de ce făcusem până acum: dans. YES-Youth European Strategy era de fapt despre dans și despre cum asta e o strategie neexploatată în ceea ce privește relațiile dintre tineri. Am fost parte a celei de a 21-a ediție a Youth Balkan Festival.

Am cunoscut o grămadă de oameni, dar cel mai important m-am cunoscut pe mine mai bine și am început noul an universitar cu o ambiție imensă. Drept dovadă, după prima lună de facultate, eram deja membru al altei asociații, PRIME Iași în departamentul de HR, iar în cealaltă am ajuns coordinator al departamentului de fundraising și trezorier. Spre sfârșitul anului universitar am mai descoperit niște evenimente interesante și fără să îmi dau seama, eram deja voluntar la The Color Run, Hangariada 2017 și Afterhills, toate evenimente mari în Iași.

În tot acest timp am primit încurajări constant de la oameni de acolo, oameni care îmi văzuseră evoluția și care simțeam că erau mândrii de mine. Nu cred că este vreun sentiment mai frumos decât să vezi că faci pe cineva important din viața ta mândru de tine. Așa că am continuat să mă dezvolt, am căutat să fac tot mai multe proiecte, să fiu parte în tot mai multe activități, am fost la conferințe internaționale, am fost proiecte locale, am fost la marșuri pentru asociații, cam la tot ce am putut.

După aceea, în semestrul al doilea am găsit o altă provocare de care nu am spus nimănui până nu am fost acceptată. Un fel de următorul pas în viața unui voluntar călător: Erasmus+ ca student.

Și tocmai ambiția asta care a început acum 5 ani mă face să stau acum la o masa din Covilha, Portugalia și să povestesc despre ceea ce m-a ajutat să ajung aici: voluntariatul. Ca fiecare dintre noi, am momente zilnice în care mă întreb dacă fac bine ceea ce fac sau dacă planurile mele de viitor sunt serioase sau pur și simplu dacă merită să dau câțiva cenți în plus pentru același produs, dar de la o marcă diferită. De multe ori sunt fericită că am reușit să fac mult mai mult decât îmi propusesem acum 2 ani, sunt fericită pentru că am depășit obstacole, am cunoscut oameni care prin ambiția și personalitatea lor m-au ajutat să clădesc ceea ce sunt azi, sunt fericită pentru că studiez ceea ce îmi place, sunt fericită pentru că am prieteni noi și oriunde m-aș duce aș găsi pe cineva cunoscut dispus să stea la o cană de cafea.

Lăsând puțin la o parte tot ceea ce înseamnă rezultate cantitative precum locuri vizitate, oameni cu care am colaborat, beneficiari sau numărului prietenilor, pe mine voluntariatul m-a format ca om, m-a făcut să văd lumea altfel, m-a făcut să am încredere în mine și în ceea ce pot să fac, m-a făcut ceea ce sunt azi și nu pot decât să spun ”Mulțumesc oamenilor din CVR pentru ceea ce sunt, sper că sunteți mândrii! Dacă nu, mai așteptați puțin, promit că pot mai mult!”.

*Textul face parte din campania „De ce voluntariat?”, o campanie in care tineri cu care am lucrat de-a lungul timpului povestesc despre alegerea lor de a face voluntariat, despre experienta de la Centrul de tineret Mansarda si despre impactul acestor activitati asupra dezvoltarii lor personale si profesionale. Este o campanie prin care ne dorim sa incurajam tinerii sa aleaga voluntariatul ca metoda de educatie nonformala, de dezvoltare personala si de schimbare in comunitate.