Ce să fie, ce să fie? Zilele astea purtăm obligat, forțat, mască când ieșim afară. Dar înăuntru, acasă la noi, cum este cu „măștile”? Câte „măști” ai schimbat în casă pe timpul carantinei? De când te trezești și până seara când dormi, câte „măști” îți pui? Ce mască pentru a spune celor din jur cum te simți, pentru a-i face să înțeleagă cine ești în aceste zile sau că ai nevoie de ajutor?
De vorbă cu mască este o întâlnire pe parcursul căreia Sandi, voluntar la noi din 2004, ne va ajuta să vorbim despre noi, despre cum ne-am simțit și încă ne mai simțim în aceste săptămâni de stat în casă. Zilele carantinei sunt numărate și dacă nu facem acum o “recapitulare” a stărilor cu care ne-am confruntat în aceste săptămâni poate vom uita… Vrem să ținem minte ce a fost bun în izolare, ce „câștiguri” dar și ce „pierderi” înscriem. Ce ne-am propus, ce am simțit și ce am gândit? Cum am înțeles că suntem sau nu suntem, singuri și neînțeleși, neputincioși? Dar și cum ne-am bucurat și am perceput că avem prieteni sau că pur și simplu avem nevoie să fim curajoși…. Te întrebi cum trec ceilalți peste carantină, ce fac de dimineață până seara, ce cred, ce mănâncă, ce jocuri mai joacă, ce seriale urmăresc?
Dacă v-am făcut curioși vă spunem și că întâlnirea este pe Zoom, în 12 mai, de la ora 18, locurile disponibile sunt limitate. Te invităm la o discuție, la care să încerci să înțelegi ce s-a întâmplat cu tine și cu cei din jurul tău. Voluntarii au prioritate.
Facilitator: Alexandra Ardelean Marițescu- psiholog
Vrei să participi, scrie mesaj privat până în 11 mai la ora 17ºº.
Evenimentul se înscrie în cea de-a XIX-a ediție a Săptămânii Naționale a Voluntariatului ce se desfășoară în perioada 11-17 mai 2020.