"Făcând voluntariat am învățat cum să ofer ceva prețios din mine, ceva care să fie de ajutor pentru cealaltă persoană."
Cred că Mihai Eminescu după ce a fost sufleur la Teatru Vechi din Oravița, a trecut și pe la Mansardă. Găsim și astăzi aspecte din temele sale în activitatea tinerilor de aici.
Istoria. De când am venit la Mansarda mi-au fost, într-un fel, un soi de exemplu tinerii mai mari decât mine. Tot ce făcuseră ei până atunci mi se părea extraordinar și toată istoria pe care o creaseră era o primă etapă a ceea ce este și va fi Centrul de Voluntariat Reșița.
Natura. De când am venit la Mansarda, am descoperit și alte suprafațe și substraturi în care pot să mă intergrez și să mă conectez cu natura.
Iubirea. De când am venit la Mansarda, am restabilit o relație cu unele pasiuni de-ale mele, pasiuni care au prins contur puternic pentru mine de când am început să le practic aici. În speță pictura, lucrul manual și jocurile de ori ce fel.
Contextul, prietenii și mediul m-au angrenat, în timp, să mă implic în facerile Centrului de Voluntariat. Naturalețea a decis să fiu în continuare cu sufletul și trupul activ și tot naturalețea, în cazul nostru, selectează, în timp, tinerii dornici de a aducă un plus societății.
Făcând voluntariat am învățat cum să ofer ceva prețios din mine, ceva care să fie de ajutor pentru cealaltă persoană.
Ralf Marcu - student Regie Film, Facultatea de Film, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale București
*Textul face parte din campania „De ce voluntariat?”, o campanie in care tineri cu care am lucrat de-a lungul timpului povestesc despre alegerea lor de a face voluntariat, despre experienta de la Centrul de tineret Mansarda si despre impactul acestor activitati asupra dezvoltarii lor personale si profesionale. Este o campanie prin care ne dorim sa incurajam tinerii sa aleaga voluntariatul ca metoda de educatie nonformala, de dezvoltare personala si de schimbare in comunitate.