Saptamana Nationala a Voluntariatului 2015

  1. Home
  2. /
  3. Ultimele articole
  4. /
  5. Proiecte
  6. /
  7. Noutati
  8. /
  9. Saptamana Nationala a Voluntariatului...

Saptamana Nationala a Voluntariatului 2015

7 acţiuni diferite de voluntariat, câte una în fiecare zi a săptămânii, 442 beneficiari direcţi, 113 voluntari implicaţi şi peste 400 de ore de voluntariat în folosul comunităţii. Aşa am sărbătorit în Caraş-Severin cea de-a paisprezecea ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului desfăşurată sub sloganul Prinde gustul voluntariatului! in perioada 11 – 17 mai 2015.

Mai multe poze aici. 

Săptămâna a debutat prin implicarea jurnaliştilor cărăşeni într-o activitate de voluntariat la îndemâna oricui: pregătirea prânzului pentru copii dezavantajaţi, beneficiari ai centrului de zi Humanitas ProDeo. Ne-au ajutat şi un bucătar profesionist şi tinerii voluntari ai centrului, fiind o bună ocazie să punem alături generaţii diferite, pentru a forma „o familie care se adună la prânz şi pregăteşte masa împreună” (aşa cum frumos a sintetizat experienţa unul din tinerii voluntari). Buna dispoziţie ne-a ţinut companie atâti în bucătărie cât şi în sala de mese unde ne-am bucrat de fiecare moment în care micuţii s-au luptat cu hamburgerul urias şi cu îngheţata colorată. A fost o activitate plină de veselie dar şi impresionantă pentru jurnaliştii care s-au hotărât să îşi continue implicarea pentru copiii de la centru şi după finalizarea SNV.

Marţi a fost o zi dedicată consumului responsabil despre care am discutat în timpul evenimentului Free Ocioco. Voluntarii au adus haine şi obiecte pe care nu le mai folosesc şi au făcut troc cu alţi participanţi, produsele rămase fiind donate Fundaţiei Humanitas ProDeo pentru a fi comercializate în cadrul Charity Shop-ului care finanţează mare parte din activităţile centrului rezidenţial şi al celui de zi. Am discutat despre provenienţa hainelor pe care le cumpărăm, despre procesul echitabil sau nu de fabricare, despre tendinta consumistă şi modul în care moda influentează comportamentul de consumatori în special în rândul tinerilor. Am realizat că ţinem inutil în dulap haine pe care alţii ar fi bucuroşi să le folosească şi că o curăţenie periodică face bine atât altora cât şi nouă înşine.

Miercuri am profitat de vremea frumoasă şi n-am strâns cu mic cu mare în centrul civic la Lecturi Urbane pentru a promova lectura şi utilizarea spaţiului public pentru activităţi recreative. Din nou am încurajat solidaritatea intergeneraţională ca prim pas către activităţi de voluntariat care susţin o idee comună, am demonstrat că, atunci când cred în ceva, oamenii au capacitatea de a se mobiliza şi de a fi împreună.

Joi a fost ziua educaţiei de la egal la egal în care am primit la Centrul de tineret Mansarda musafiri. Voluntarii Centrului de voluntariat au le-au prezentat colegilor experienţa lor de până acum, încurajându-i să se implice activ în viaţa comunităţii locale şi să conştientizeze valoarea voluntariatului atât pentru dezvoltarea comunităţii cât şi pentru dezvoltarea lor personală şi profesională.

Vineri şi Sâmbătă am ieşit din nou în spaţiul public şi ne-am concentrat pe cei mai mici prin activităţi de animaţie stradală atât în Reşiţa cât şi în Anina, fiind recompensaţi de mule zâmbete şi voie bună. Face-painting, modelarea baloanelor, atelierele hand-made, jocurile interactive, magia şi clownii au oferit copiilor o modalitate educativă şi creativă de a petrece câteva ore.

Duminică am sărbătorit şi am mulţumit tinerilor voluntari pentru dedicaţia lor şi pentru timpul investit pe parcursul SNV printr-o activitate outdoor. Voluntarii s-au bucrat de o zi în natură, au viziat cetatea Grat, au observat animalele sălbatice, au făcut primii paşi în escaladă şi rapel, învăţând despre Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului şi despre importanţa activităţilor de voluntariat de protecţie a mediului înconjurător.

Am avut alături în organizarea Săpămânii Naţionale a Voluntariatului Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Primăria Reşiţa, Fundaţia Humanitas ProDeo, Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici, Asociaţia Bike Attack, WWF Romania, Radio Romania Resita, Primăria Anina şi Scoala Gimnaziala nr. 2 Steierdorf Anina.

SNV este un eveniment initiat în 2002 de Pro Vobis - Centrul National de Resurse pentru Voluntariat care doreşte să mobilizeze sincronizat la nivel naţional cât mai multe organizaţii pentru a sarbatori voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor.

Doneaza prin card

Centrul de Voluntariat Reşiţa

Str. Ateneului, nr. 1, sc. 1, ap. 6, Resita
Cod fiscal: 19216758
Toate drepturile rezervate Centrul de Voluntariat Reșița
magic-wandenvelopephonerocket linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram